Pe tronurile Principatelor Române, de-a lungul timpului s-au perindat o mulţime de domnitori, voievozi , personaje care au avut o importanţă mai mare sau mai mică şi care şi-au pus, mai mult sau mai puţin amprenta în scrierea Istoriei poporului român. Dar aproape nici unul, nu a înfăptuit atât de multe cât a reuşit să realizeze în cei 48 de ani de domnie Regele Carol I al României. Citeste in continuare

Românii, locuitorii vorbitori de limbă română din Principatele Române, au avut mereu o singură dorinţă comună – să trăiască toţi într-o singură patrie, să se realizeze o Unire care să aducă la un loc toţi românii, să existe un stat doar a lor sau cum zicea Mihail Kogălniceanu „ Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat”. Citeste in continuare

Românii au fost mereu un popor războinic, care, deşi păreau că vor fi călcaţi în picioare, au avut tăria, mereu şi mereu, să se ridice, să ia arma în mână şi să-şi verse sângele pentru dreptatea şi libertatea lor. Citeste in continuare

Țările Române, în secolul al XVIII-lea s-au văzut nevoite să accepte regimul fanariot impuse de Imperiul Otoman. Acest regim presupunea înlocuirea domniilor pământene cu membrii ai familiilor importante fanariote. Citeste in continuare

De-a lungul timpului, meleagurile acestea minunate au stârnit ” poftele” tuturor vecinilor și a popoarelor ce viețuiau de jur-împrejurul nostru. Citeste in continuare

Fanarioții, sau grecii fanarioți erau locuitori ai cartierului Fanar din Constantinopol (Istanbul) și membri ai familiilor aristocrate grecești. Unii din acești membri cuceriseră o mare influență politică și acumulaseră averi enorme deși între 1669 și până la 1821 au servit ca traducători (dragomani ) pentru Înalta Poartă și pentru ambasadele străine. Citeste in continuare

Multă lume, oameni de știință, istorici, istoriografi de renume (în special cei din Ungaria), au vehiculat ideea cum că după  ” Retragerea Aureliană ” ( 271 e.n. – 275 e.n) aceste teritorii, locuite în prezent de români și care formează România, au fost părăsite și până la venirea ungurilor au fost pustii. Această variantă este neadevărată datorită existenței unui număr impresionant  de conducători de oști pe aceste teritorii (existența lor fiind consemnată chiar și de marele Anonymus în cronicile sale) și cu care în secolul X ungurii au dus lupte, tocmai datorită faptului că acești locuitori  erau deja aici. Printre cei mai importanți conducători statali medievali timpurii ar fi : în Moldova – Costea și Olaha, în Dobrogea – Dimitrie, Tatos și Gheorghe, în Banat – Glad, în Transilvania – Gelu, Menumorut și Gyula, în Muntenia – Seneslav, Basarab I iar în Oltenia – Nicolae Basarab, Ioan, Farcas, Basarab I și Bărbat. Citeste in continuare

Se spune că nu e român adevărat acela care afirmă că nu a auzit de Decebal, marele rege al tuturor dacilor. Decebal ( 87 – 106 e.n) a fost un strateg deosebit, un mare conducător al vremurilor sale, dar şi a celor ce au urmat. A fost temut de duşmanii săi şi nu fără motiv. Citeste in continuare

Geto-dacii au stârnit admirația Antichității nu numai prin vitejie, ci și prin originalitatea religiei lor.
Divinitatea supremă pe care o adorau era Zamolxis, zeul pământului și al naturii, dar și stăpânul tărâmului unde sălășluiau morții. Autoritatea acestuia era disputată de Gebeleizis, zeul cerului și al luminii. În afară de cei doi, izvoarele menționează un zeu al războiului, corespunzător lui Marte de la romani, și o divinitate Bendis, zeița lunii și a pădurilor, fapt care ilustrează caracterul politeist al religiei geto-dace. Citeste in continuare

Pe întreaga arie de răspândire a geto-dacilor s-au făcut o serie de descoperiri ce conţin un bogat fond de manifestări  artistice, arta fiind de altfel, domeniul în care se reflectă în mod deosebit capacitatea de care dădea dovadă vechiul neam al geto-dacilor. Citeste in continuare