Nu știu câți dintre voi au avut ocazia să descopere într-o lada veche, costumul “bun” al bunicii. Din momentul în care ai deschis lada, te năpădesc fel și fel de mirosuri, ca mai apoi să-ți țese mintea tot felul de povestitoare în care protagonista principală este chiar bunica și costumul ei popular. O rupi la fugă până la ea și o întrebi: Bunica, bunica pot să-l îmbrac…? Și nici bine nu ai terminat întrebarea, că bunica a și început să-ți povestească mare întalnire cu bunicul…cum era ea la hora satului, îmbrăcată cu costumul ei popular, și cum el o privea de mai bine de două ceasuri până când îi ceru voie la fratele ei mai mare să danseze cu ea…Da fata mea, așa era pe-atunci! Ce simpatică e bunica…îl ia în mâinile ei atât de frumos zbârcite, zămbește nici prea amar, dar nici prea vesel. Se vede pe chipul ei, că acest costum este una dintre puținele legături pe care le mai are cu tinerețea ei. Citeste in continuare

Poporul nostru crede că lumea a fost scoasă din apă. La început era peste tot numai apă; numai D-zeu si Dracu umblau pe deasupra. Întâi și-ntâi, când nu era pământul făcut, și nu se vedea pe nicăieri, D-zeu a chemat pe broască și i-a poruncit să se ducă pe fundul mărilor să vază nu cumva o fi niscaiva pământ pe acolo și să vie să-i spuie. Broasca nu a avut ce face și s-a dat de-a scufundișul în adâncurile mărilor. După multă vreme s-a întors aducând o târ’de pământ în gură, spunând lui D-zeu că este mult pământ pe fundul apelor. D-zeu a poruncit atunci apelor să se tragă în lături ca să lase să iasă pământul deasupra. Apele au ascultat porunca lui D-zeu și s-au tras în lături, și pământul stă deasupra până în ziua de azi și tot așa o să stea până la vremea de apoi. Citeste in continuare

Pentru cel puțin 10 secunde a fost liniște, probabil mașinile erau oprite la semafor, în cană mai aveam o singură gură de cafea…mă gândesc deja la următoarea. Cu subiectul zilei de azi am cam întârziat (e deja obișnuință) și în fiecare săptămână îmi spun că nu o să se mai întâmple. Urmează momentul în care pentru câteva clipe privirea mea rămâne ațintită în monitor. Nu se întâmplă nimic…mă joc cu mâinile pe masă și îmi spun: ”Na, iar te-ai blocat!” Și am rămas blocată vreo 3 ore, de data asta am bătut recordul… să trecem totuși la subiect. Citeste in continuare

Folclorul românesc a păstrat o seamă de cântece funebre de o vechime apreciabilă. În cadrul obiceiului înmormântării, domină ritualurile de trecere, menite să accentueze despărțirea mortului de comunitate, dar mai cu seamă de familie.
Misterul morții și teama de necunoscut au reușit să mențină transmiterea concepțiilor străvechi împreună cu practicile ce decurg din acestea. Repertoriul funebru de la noi cuprinde trei specii literare-muzicale: cântece rituale, bocete și versuri funerare. Citeste in continuare

El, apare pe un cal alb (în cele mai multe cazuri în vise). Ea, indiferent de greutate, vârstă, înălțime, culoare… e cea mai frumoasă femeie din județ (în aproape toate cazurile). El își spune în gând: “Ce bine arăt!” (în toate cazurile). Ea se-ntreabă în gând: “Oare trebuia să aleg altă rochie ?”. Citeste in continuare

Ea – visează, încă de mică, ziua în care va purta rochia de mireasă…El – încă mai este preocupat de copilărie. Într-o zi (poate să fie și noapte) se-ntâlnesc. Ea știe deja toate detaliile despre nuntă (în cele mai multe cazuri), el devine interesat și deodată pare mai matur decât în ziua precedentă (în foarte puține cazuri). Până la urmă își spun: te iubesc! El își leagă șireturile, iar ea spune: DA! Citeste in continuare

Obiceiurile legate de naștere, nu erau foarte spectaculare. Urarea acestui obicei o făcea moașa, îndată după nașterea copilului, și o repeta de fiecare dată când nou-născutul era în fața unui act care i se întâmpla pentru prima oară, de pildă prima îmbăiere. Iată o variantă din Poiana Stampei, Suceava: Citeste in continuare

Ca să nu plângă prea tare copilul, mama se duce și fură de undeva o streamță în chipul următor: ” …apucă streamța cu degetul piciorului drept, fără să fie văzută de cineva, ridică piciorul înapoi, ia streamța cu mâna stângă și o dă dosului. Cu această streamță, afumă copilul, iar ce rămâne se pune la căpătâiul patului.” Citeste in continuare

Pe rafturile improvizate din camera mea, stă o carte… și stă acolo de mult timp, fără ca eu să-i acord nici cea mai mică atenție. Acum câteva zile, am luat-o cu grijă, am șters-o de praf și m-am uitat la ea. Citeste in continuare

Povestea este preluată dintr-o carte ( ”Reprezentări ale spațiului în credințele populare românești” – Antoaneta Olteanu, La cârciumă – Tradiții) și sună cam așa: Citeste in continuare