Am ratat plecarea spre Sinaia dimineaţă, din cauza a ce altceva decât piciorul meu bolnav. Şi uite aşa a fost astăzi cea mai grea zi din întreaga călătorie. Dimineaţă m-am trezit cu o durere cumplită, încât nu am putut pleca din loc fără câteva ore de stat în pat, creme, o faşă la picior şi o jambieră. Aşa că am ajuns la Sinaia la orele 14.00, am ieşit din gară şi am întrebat primul om care ne-a ieşit în cale cum ajungem la primărie. De ce la primărie? Pentru că acolo eram aşteptaţi încă de când am pornit în călătorie. Înainte să ieşim din gară am întâlnit primul lucru care ne-a atras atenţia în mod aparte, şi anume că în 10 iunie 1879 s-a deschis calea ferată trans-carpatica Ploieşti-Braşov, semn că ne apropiem de ceva cu miros de vechi dar frumos. Din gară omul ne-a indicat să urcăm treptele apoi o luăm stânga, urcăm alte trepe şi stânga, apoi încă un şir de trepte şi iar stânga. De fapt cum am ajuns în Sinaia ne-a aşteptat o pantă mare, care nu ştia că eu vin bolnav de picior. Dar mai mult decât atât, ne aştepta un aer atât de curat şi tare, într-un oraş cochet şi plin de istorie şi el. Am ajuns pe bulevard şi am mers drept până am dat de primărie. Acolo ne-a primit cu braţele deschise doamna Corina Ghimbaş. Domnul primar ne aştepta şi dânsul, dar pentru că am întârziat cu trenul, a trebuit să plece şi nu am reuşit să ne vedem. Doamna Ghimbaş ne aştepta cu diverse obiective de vizitat în Sinaia, dar când m-a văzut cum mergeam, am rămas că vedem Castelul Peleş şi ce mai era în drum. Ne-a poftit la masă dar am lăsat-o pentru seară, eram sătui deja. Citeste in continuare

Aerul curat de munte ne-a spălat plămânii săptămâna asta. Așa simt de 2 zile. La trezire am ridicat ochii în sus, către geam, și am avut bucuria să văd o rază de soare ieșind de după nori, deci ne-am început ziua cum nu se putea mai bine. Am pus repede de o supă (să opresc începutul de răceală), am uns niște felii de pâine cu pate, am pus 775 de boabe lui Cleo (veți ]nțelege mai târziu de ce 775), ne-am făcut frumoși și am întins-o să descoperim Brașovul. Citeste in continuare

E frumos să trăieşti în căbănuţă. Ne-am simţit bine, am dormit ca nişte prunci şi dimineaţă am ieşit să cumpărăm muştar şi pâine pentru ultimele şniţele, apoi am mâncat. Fiecare ce avea, eu de-ale mele, Cleo cronţăneii ei delicioşi. Şi pentru că am stat « la casă » în ultima zi, vizavi de noi era vecinul, un domn care se plimba cu bicicleta prin ţară şi care se bucura de câteva zile de Sighişoara. Am povestit ceva vreme cu dânsul, ne-a spus cum se plimbă cu bicicleta prin ţară de când erau copiii săi mici. Mergeau cu cortul pe un traseu prestabilit, la fel ca noi, şi se bucurau de frumuseţile ţării. Acum copiii sunt mari şi călătoreşte singur, îşi pregăteşte obiectivele dinainte şi pleacă la drum. Ne-a mărturisit că nu vrea să facă cicloturismul ca performanţă, pur şi simplu umblă şi se bucură de peisaj, pentru sufletul lui. Ne-a dat indicaţii cum că nu este timp de mers pe Transfăgărăşan în perioada aceasta şi să avem grijă de noi pe traseu. Ne-am potrivit de minune în poveşti. Citeste in continuare

Dimineaţa ne-a întâmpinat un mic dejun copios după care ne-am făcut bagajul şi am plecat să vizităm Sibiul împreună cu prietena mea. Am văzut multe case vechi; străzile mă duceau într-un peisaj de demult, aveam impresia că ne plimbăm printr-o cetate pe străduţele acelea înguste şi lungi. Pe una dintre străduţe a fost ceva ce mi-a atras atenţia. Deasupra unei porţi scria Darac şi torcătorie, era un semn foarte vechi şi în faţa casei un domn la vreo 70-80 de ani care şedea liniştit. Ne-am apropiat şi am întrebat ce înseamnă scrisul şi semnul de pe poartă, la care domnul ne-a povestit că în acel loc se prelucra mai demult lână, dar vremurile acelea au trecut, acum se reparau televizoare acolo. Din vorbă în vorbă omul ne-a povestit că era maşinist la teatru în tinereţe, apoi a început să cânte la vioară pe la nunţi, iar acum se bucura de zilele de linişte din peisajul sibian. Citeste in continuare

Am trăit una din cele mai linştite nopţi ale aventurii noastre, cu luminile localităţilor Boiţa şi Turnu Roşu licărind întruna. Dimineaţă ne-am trezit de la sunetele unui uliu sau şoim (nu am distins exact ce era), am ieşit din culcuş, am făcut focul şi am plecat să căutăm apă. Chiar în apropiere curgea un pârâu, dar până nu am fost mai în susul lui nu am avut încredere să folosim apa. Era curat. Am umplut un bidon, am pus apa la fiert şi am făcut supă şi ceai. Am stat vreo 2 ore să mâncăm timp în care luam o gură de supă, admiram un munte, mai ciuguleam din pâinea prăjită, mai făceam o poză la peisaje. Valea Oltului este una din cele mai minunate locuri pe care le-am descoperit până acum. În depărtare se observau cele 2 localităţi în miniatură, iar oamenii şi maşinile erau ca nişte furnici care mergeau în şir indian printre căsuţele roşiatice. Am mâncat supă din care a servit şi Cleo puţin, am băut ceaiul, ne-am strâns casa mobilă şi am pornit spre Turnu Roşu, până la gară. Citeste in continuare

Ca în fiecare zi de până acum ne-am trezit dimineaţă, am coborât cu grijă din patul supraetajat să nu rup scara, am înapoiat cărţile care le-am primit de la mânăstire să citesc seara şi am servit un mic dejun de post, semi-post (cartofi prăjiţi cu varză, pâine cu margarină şi dulceaţă de afine, cafea şi ceai) în timp ce Cleo îşi ronţăia bobiţele. Încă de la micul dejun ziua s-a anunţat a fi una grozavă. Citeste in continuare

O nouă zi, cu noi povești de pe mal de Olt. Ne-am trezit dimineață, am băut un ceai cald și ne-am întors la Schitul Cornet după ce am primit informații că ar mai fi obiective de descoperit. Dimineața ceața era foarte densă, lăsată până jos în vale. Umblam prin iarba plină de rouă în timp ce mirosul de toamnă se făcea simțit din ce în ce mai puternic. Norii se întindeau deasupra munților, și pe-o parte și pe alta a văii. După 20 de minute ceața s-a ridicat, a apărut soarele și toată splendoarea văii ni s-a așezat la picioare. Nea Gheorghe m-a condus la o grotă în apropierea unui baraj pe Olt (doar pe mine, Cleo a rămas la schit să latre vacile), care se presupune a fi veche de 1000 de ani, și care, spre marea mea uimire, e sculptată cu dalta, urme care se pot observa în ambele camere ale lăcașului. Ca să ajungem în interior ne-am cățărat vreo 10 m pe o stâncă foarte abruptă. La trecerea dintr-o cameră în alta chiar deasupra capului meu a trecut un liliac. Noroc că nu am păr că îmi strica toată freza. Am fotografiat tot ce am putut apoi am coborât încet dar sigur din grotă și am mers în apropiere unde exista o altă grotă asemănătoare, începută dar abandonată ulterior. Citeste in continuare

Ce simt? Am să mărturisesc că astăzi a fost prima zi din întreaga călătorie când m-am simţit cu adevărat liber, în mijlocul naturii, în sufletul munţilor, doar eu cu căţeluşa mea şi ecourile noastre pierdute printre brazi. Un murmur de apă continuu şi un vânt care adia atât de uşor printre ramurile verzi ne amintea că avem companie, sunetul naturii. Citeste in continuare

Noaptea în Râmnicul Vâlcea a fost liniştită. Dimineaţă ne-am spălat (după multe zile) şi am plecat pe jos la autogară să prindem un autocar spre Călimăneşti. Politica lor: fără animale. Şi uite aşa nu am avut voie să călătorim cu autocarul din cauza prezenţei lui Cleo. De la autogară am plecat tot pe jos spre gară. Trenul era la orele 14.00, mai aveam 2 ore de aşteptat. Aşa că ne-am cumpărat bilet (amandoi un bilet) şi ne-am dus la o tarabă să mâncăm ceva pe ziua de azi. Cartofi prăjiţi şi un sniţel. Mniam… până la un moment dat când printre cartofii prăjiţi am descoperit… o muscă, la fel de prăjită. Mă întrebam dacă a fost inclusă în preţ sau taxată…după gramaj. Citeste in continuare

Miroase a munte, miroase a proaspăt aici. Şi mirosul ăsta mă învăluie într-un sentiment de bucurie şi împlinire. Ne-am trezit dimineaţă, ne-am făcut bagajul şi am pornit la medic. La cabinet l-am rugat pe domnul doctor sa se uite puţin la piciorul meu, dar consult care să nu necesite prea mult timp, pentru că nu ne permitem să plătim. A înţeles şi m-a consultat fără să ceară bani. Am primit diagnosticul. Am întindere de ligament care necesită un repaus de cel puţin 2 săptămâni şi masaj zilnic cu o anume cremă. Mi-am cumpărat de la farmacie ce mi-a prescris, şi anume Markoton Gel (în mod normal antivaricos, dar acţionează şi la problema mea, fiind mai ieftin decât altele) Repausul mai are de aşteptat o vreme, încă mai avem de vizitat. Un lucru e cert, nu mai pot merge pe jos din cauza durerii, astfel că vom călători fie cu ocazie, fie cu tren, dar în nici un caz nu renunţăm. Împreună cu prietenul meu am plecat spre Horezu. Pe drum am oprit la Godeanu unde am filmat şi am făcut poze. Peisajele te fură de tot şi căsuţele tradiţionale de munte sunt ca în imaginile din cărţile de poveşti. Citeste in continuare