Românii, locuitorii vorbitori de limbă română din Principatele Române, au avut mereu o singură dorinţă comună – să trăiască toţi într-o singură patrie, să se realizeze o Unire care să aducă la un loc toţi românii, să existe un stat doar a lor sau cum zicea Mihail Kogălniceanu „ Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat”. Citeste in continuare

Ca toate să fie, “Dumnezeu a zis”….Fiindcă “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”. Din Absolut a venit Lumina Nesfârşită, iar voinţa de manifestare a Nemanifestatului a făcut-o vizibilă, devenind substanţa pe care Cuvântul Divin a transformat-o în materia Creaţiei: “Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui…”. Făcuţi din Lumină, prin Cuvânt, după Chipul Domnului, noi trebuie să exprimăm în mod continuu şi constant Lumina din noi, prin orice cuvânt al nostru, şi să ajungem la asemănarea cu El. Ne definim nu doar prin ceea ce simţim şi gândim, ci şi prin ceea ce rostim, căci iată, cuvântul, podeţ între malul gândirii şi cel al realizării, între interior şi exterior, dă formă, concreteţe gândurilor noastre, modelând materia după chipul său. “Cum lacrima iese din ochi, astfel iese gândirea pe buze”, scria şi Eminescu. Citeste in continuare

Săptămâna trecută am participat la un congres internaţional, special realizat pentru studenţii geografi din Europa. Acest eveniment are loc anual, însă locaţia variază de la an la an. Dacă anul trecut a avut loc în Olanda, acest an ne-am bucurat să invităm studenţii geografi în România. S-a hotărât ca acest eveniment să se desfăşoare într-un loc special. Din acest motiv ne-am deplasat cu toţii la Poiana Zânelor. Probabil că numele nu vă este foarte cunoscut, dar trebuie să recunoaştem cu toţii că ne pregăteşte pentru o lume de basm. Citeste in continuare

În anul 1897, la Londra, scriitorul Bram Stoker a publicat romanul „Dracula, vampirul din Carpați”. Cartea a avut mare impact în rândul cititorilor, deși a fost considerată mediocră de către criticii literari. Deși autorul nu a precizat cu exactitate locul în care se afla castelul din roman, s-a creat o legătură indestructibilă între Dracula, Transilvania și Castelul Bran. Datorită acestui scriitor, Castelul Bran a devenit faimos, fiind vizitat de numeroși străini în căutare de povești cu vampiri, mai ales în perioada de Halloween. Citeste in continuare

Ea – visează, încă de mică, ziua în care va purta rochia de mireasă…El – încă mai este preocupat de copilărie. Într-o zi (poate să fie și noapte) se-ntâlnesc. Ea știe deja toate detaliile despre nuntă (în cele mai multe cazuri), el devine interesat și deodată pare mai matur decât în ziua precedentă (în foarte puține cazuri). Până la urmă își spun: te iubesc! El își leagă șireturile, iar ea spune: DA! Citeste in continuare

Românii au fost mereu un popor războinic, care, deşi păreau că vor fi călcaţi în picioare, au avut tăria, mereu şi mereu, să se ridice, să ia arma în mână şi să-şi verse sângele pentru dreptatea şi libertatea lor. Citeste in continuare

Am ratat plecarea spre Sinaia dimineaţă, din cauza a ce altceva decât piciorul meu bolnav. Şi uite aşa a fost astăzi cea mai grea zi din întreaga călătorie. Dimineaţă m-am trezit cu o durere cumplită, încât nu am putut pleca din loc fără câteva ore de stat în pat, creme, o faşă la picior şi o jambieră. Aşa că am ajuns la Sinaia la orele 14.00, am ieşit din gară şi am întrebat primul om care ne-a ieşit în cale cum ajungem la primărie. De ce la primărie? Pentru că acolo eram aşteptaţi încă de când am pornit în călătorie. Înainte să ieşim din gară am întâlnit primul lucru care ne-a atras atenţia în mod aparte, şi anume că în 10 iunie 1879 s-a deschis calea ferată trans-carpatica Ploieşti-Braşov, semn că ne apropiem de ceva cu miros de vechi dar frumos. Din gară omul ne-a indicat să urcăm treptele apoi o luăm stânga, urcăm alte trepe şi stânga, apoi încă un şir de trepte şi iar stânga. De fapt cum am ajuns în Sinaia ne-a aşteptat o pantă mare, care nu ştia că eu vin bolnav de picior. Dar mai mult decât atât, ne aştepta un aer atât de curat şi tare, într-un oraş cochet şi plin de istorie şi el. Am ajuns pe bulevard şi am mers drept până am dat de primărie. Acolo ne-a primit cu braţele deschise doamna Corina Ghimbaş. Domnul primar ne aştepta şi dânsul, dar pentru că am întârziat cu trenul, a trebuit să plece şi nu am reuşit să ne vedem. Doamna Ghimbaş ne aştepta cu diverse obiective de vizitat în Sinaia, dar când m-a văzut cum mergeam, am rămas că vedem Castelul Peleş şi ce mai era în drum. Ne-a poftit la masă dar am lăsat-o pentru seară, eram sătui deja. Citeste in continuare

N-aveam ce face, trebuia numaidecât să trec peste ruşine şi să bat la uşă. Geamurile aburinde şi vocile din interior mă asiguraseră că cineva era acasă, nicidecum că avea să-mi şi deschidă. Apoi…nici nu ar fi fost de mirare, având în vedere că în cea zi de pe urmă, toţi gospodarii sunt pe la casele lor, pregătindu-se cum se cuvine de trecerea dintre ani, iară musafirii nu aveau să sosească decât mai târziu, când bucatele furau deja privirea de pe masa întinsă şi gazdele erau gătite de sărbătoare şi pregătite de urări. Nici câinii nu se sinchisiseră să ne latre, poate nu păream suspecte sau poate că ploaia de afară le amorţea simţul răspunderii şi le deschidea apetitul pentru un somn bun sub şură. Numai noi, călători, cu desaga de trebuinţe şi dorinţe în spate, bântuiam prin ăst colţ de ţară, dibuind prin ceaţă când o casă într-un sătuc uitat sau un brad avid de fulgi, când o pajişte pe un colţ de deal sau un copil trimis după lemne. Pe înălţimi se aşezase omătul, mai la vale însă domnea încă surata mai melancolică a iernii, ce rătăcea călătorii într-un decor oniric, pe drumeaguri întortocheate şi înguste. Citeste in continuare

Aerul curat de munte ne-a spălat plămânii săptămâna asta. Așa simt de 2 zile. La trezire am ridicat ochii în sus, către geam, și am avut bucuria să văd o rază de soare ieșind de după nori, deci ne-am început ziua cum nu se putea mai bine. Am pus repede de o supă (să opresc începutul de răceală), am uns niște felii de pâine cu pate, am pus 775 de boabe lui Cleo (veți ]nțelege mai târziu de ce 775), ne-am făcut frumoși și am întins-o să descoperim Brașovul. Citeste in continuare

E frumos să trăieşti în căbănuţă. Ne-am simţit bine, am dormit ca nişte prunci şi dimineaţă am ieşit să cumpărăm muştar şi pâine pentru ultimele şniţele, apoi am mâncat. Fiecare ce avea, eu de-ale mele, Cleo cronţăneii ei delicioşi. Şi pentru că am stat « la casă » în ultima zi, vizavi de noi era vecinul, un domn care se plimba cu bicicleta prin ţară şi care se bucura de câteva zile de Sighişoara. Am povestit ceva vreme cu dânsul, ne-a spus cum se plimbă cu bicicleta prin ţară de când erau copiii săi mici. Mergeau cu cortul pe un traseu prestabilit, la fel ca noi, şi se bucurau de frumuseţile ţării. Acum copiii sunt mari şi călătoreşte singur, îşi pregăteşte obiectivele dinainte şi pleacă la drum. Ne-a mărturisit că nu vrea să facă cicloturismul ca performanţă, pur şi simplu umblă şi se bucură de peisaj, pentru sufletul lui. Ne-a dat indicaţii cum că nu este timp de mers pe Transfăgărăşan în perioada aceasta şi să avem grijă de noi pe traseu. Ne-am potrivit de minune în poveşti. Citeste in continuare